gânduri

cum râuri curg ,
de undeva izvorăsc,apoi se duc,
pe ape de cuvânt,
cuvinte care cercăm să le spunem,
viaţa care cercăm s-o înfruntăm,
speranţe în care mai credem.

uneori ele ne adâncesc în amintiri
alteori în viitor
în ceia ce va fi
sau în ceia ce a fost ieri,
ne urmăresc în albul zilelor
deseori
în insomniile nopţilor.

uneori prieteni,
alteori duşmani
mereu sunt cu noi,în această clipă
şi tot timpul,
câte o dată curg şi în somn,
cresc,ne dezvăluim în faţa lor
poate mai reali,
mai adevăraţi decât în treziri.

uneori ca nuanţe,
cu demascări severe
alteori, sunt profunde meditaţii
ar fi destul să murim,
ca tot ce-am îndrăznit să gândim,
să nu se mai întîmple..

(uneori ele nasc vers
alteori
sunt lipsite de sens.)

viaţa m-a întâlnit

căzut-am rău, credeam că e sfîrşit la toate,
şi atunci crescu un gând egou la moarte
privind la cer în rugă mare,
cu sufletul cerşeam iertare.

apoi,Viaţa m-a întâlnit,
oprita-m fost la gând, EA mi-a vorbit:

- atunci când oboseşti de zi şi noapte,
când gândul tău pleacă departe,
uşor pierdut de realitate,
găseşte-mă, nu te îneca-n sigurătate.

atunci când dorul te apasă,
trecutul doare şi nu lasă,
cînd timpul pare atât de mut,
gaseşte-mă, nu te opri nici un minunt.

atunci când vii sau pleci,
pe drumuri lungi de rătăceşti,
fără sfîrşit le hoinăreşti
găseşte-mă, să nu mă părăseşti.

atunci când e mai greu trecut,
prin suferinţi şi nedreptăţi,
încearcă a te şti că ESTI,
găseşte-mă, şi-atunci.

- de ce nu întelegi,de-ai şti cum doare,
sufletul mii obosit, cer îndurare..

- am să te învăţ să fii,
să te întorci şi să-ţi revii,
par scurtă eu în fericire,
şi lungă în durere..
dar,
tu să ai curaj de-a trece
prin tot cei nergu şi mai rece,
să întelegi că timpul
e un remediu cel mai bun,
ai să găseşti în tot răspunsul,
la orişice, în orice drum.

doar trebuie să mă găseşti,
să fii tu însuţi, să trăieşti.

iartă-mă

iartă-mi tăcerea, în liniştea ochilor,
iartă-mi tristeţea, în albul durerilor
iartă-mi păcatul, greşit în taină
iartă-mi suflarea, înceată în teamă

iartă-mă pentru tot,
ce sunt şi am fost..
pentru lacrimă şi durere,
pentru zămbet şi mîngîiere.

iartă-mi tu gândul, născut şi crescut în mine,
iartă-mi cuvîntul, rostit şi mut pentru tine,
iartă-mi tu timpul, trecut şi pierdut,
iartă-mi şi dorul, plîns şi durut.

iartă-mă pentru tot,
pentru atunci când nu pot..
pentru dorinţă şi vis,
pentru iarna în părul tău nins.

în urma mea

lasă-mă..
haină eşti!
nu eşti a mea,
îmi eşti străină.
lasă-mă, să mai trăiesc,
sufletul încă nu-mi cere
să-l odihnesc..

o lacrimă tremură în ochi
voind să cadă
unde nu mai pot
şi tot nu poate,
sărată-i,
privirea-mi rămâne oarbă,
seacă..

oare voi fi împinsă
pe poarta neagră
căt de curând decăt se poate?
oare..
în urma mea
ce va rămâne?
cerul înalt cu multe stele,
soare,
flori,
fiinţe scumpe..

iar vântul,
vântul ce-mi va aduna?
ploaie..
frunze şi uitare?